Lună: septembrie 2017

Suntem destul de pregatiti? Cum pregateste ANP-ul angajatii din sistem?

Cu totii am vazut ca ultrajele se inmultesc agravant si datorita nepasarii Ministerului Justitiei si al ANP-ului o sa asistam la agresiuni mult mai grave impotriva personalului.Avem pregatirea necesara sa facem fata unor astfel de situatii in care suntem agesati?Stim cum sa reactionam si sa ne protejam?

Pe nimeni nu intereseaza acest aspect.Degeaba ai forta daca numeric esti depasit iar tactica lipseste,de dotari nici nu mai zic.Recent am auzit ca cele maxim 20 de bastoanele existente intr-un penitenciar nu le putem purta pentru ca intimidam si creem discomfort detinutilol!What the fuck???

Daca suntem agresati, de multe ori nici nu se ajunge la sesizarea procurorului, iar daca doamne fereste pateste detinutul ceva atunci imediat suntem anchetati si purtati pe drumuri in fel si fel de anchete.

Domnilor, avem nevoie de pregatire tactica, avem nevoie de dotari, avem nevoie sa lucrati pentru noi nu impotriva noastra!

Satui sa tot astepte sprijin din partea ANP-ului,unii colegi mai pregatiti si cu posibilitati au luat initiativa de a oferi astfel de antrenamente si cursuri pentru proprii colegi, dar astfel de gesturi sunt izolate si merita toata aprecierea noastra.

Cred ca o colaborare cu Jandarmeria si Politia Romana ar fi benefica si utila pentru pregatirea agentilor de penitenciare.

 

 

 

Ucigasul politistului din gara Burdujeni s-a sinucis in Penitenciarul Botosani!

In aceasta seara detinutul Ioan Besa,ucigasul politistului din gara Burdujeni a fost gasit spanzurat in celula sa din Penitenciarul Botosani.

Procurorul Valeriu Chihaia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani,confirma identitatea detinutului.

Intreaga stire o puteti citi AICI.

Agentul de penitenciar cu o cariera limitata!

Am primit un mesaj de la un coleg din sistem care este nemultumit de cuvantul „Cariera”,un cuvant care nu defineste mai nimic in momentul de fata.Asteptam si alte mesaje de la dvs pe pagina de facebook sau la office@penitenciarul.ro

Redam mai jos mesajul colegului care doreste totusi sa ramana in anonimat.

„Ca si in orice alt domeniu, sau orice alta meserie, in sistemul penitenciar exista multi tineri frumosi, capabili si dornici de a-si face treaba cat mai bine. Singura diferenta este faptul ca, acesti tineri care isi petrec zilele si noptile inconjurati de infractori sunt limitati in cariera de acest sistem. Lor nu li se ofera posibilitatea de a avansa in grad prin intermediul Academiei de Politie la fara frecventa, de acesti tineri, au uitat.  Singura lor optiune ramane terminarea unei alte facultati si o lunga asteptare fara o data certa, poate chiar o asteptare in zadar, ca, poate intr-o zi, se va scoate un loc de ofiteri si pentru ei. 

In schimb, toti agentii din MAI, au dreptul de a urma Academia de Politie la fara frecventa, avand o sesiune de admitere in fiecare an, fiind posibila chiar si schimbarea armei fara nici o problema. Astfel, spre exemplu, un politist, poate devenii oricand ofiter la politia de frontiera sau la jandarmerie. Dar, de noi, agentii de penitenciare, au uitat, din nou, ne tin legati de acest sistem invechit care pare ca lucreaza cotra propriilor interese, ce sa mai vorbim de interesele propriilor angajati.

Impotriva propriilor interese deoarece unui ofiter ajuns in functie prin concurs intern, cu facultatea de sport sau vreo alta facultate facuta “pe repede inainte” ii va fi aproape imposibil sa se compare cu unul care a terminat Academia si care a trecut prin niste examene si testari serioase si a urmat o pregatire specializata pe domeniul in care urmeaza sa isi desfasoare activitatea. Avand toate aceste lucruri in vedere, ar fi o idee buna sa mai uitam de concursurile din sursa externa, chiar si de cele din sursa interna si sa le dam si tinerilor nostri sansa sa promoveze intr-un mod transparent ca apoi sa isi poata aduce contributia in sistemul penitenciar prin punerea in aplicare a unor cunostiinte si deprinderi dobandite prin scolarizare cat si din experienta de fosti agenti.

Am vazut cu totii ce a fost pana acum, asa ca avem tot dreptul sa speram la mai bine si sa incercam sa facem ceva in acest sens, vremea ofiterilor cu o facultate oarecare si un curs de 45 de zile a trecut, avem nevoie de oameni noi, specializati si profesionisti. Modul actual de avansare nu face decat sa incurajeze plafonarea si acel sentiment de “e bine si asa”, atat de des intalnit in mediul penitenciar, care nu face bine nici unei instituii. Nu cerem nimic special, ci pur si simplu ne vrem dreptul de a avansa in cariera intr-un mod transparent, fara speculatii de “nepotisme” si de a avea acelasi statut cu agentii din MAI cand vine vorba de Academia de Politie.”

Judecatorii vin in sprijinul angajatilor din penitenciare.

Judecatorii de supraveghere cer inasprirea pedepselor pentru detinutii care nu au o atitudine cuviincioasa fata de anjajatii penitenciarelor sau oricare alta persoana cu care intra in contact si au facut un demers in acest sens.In acest moment agresiunile verbale la adresa personalului nu aduc sanctiuni detinutilor care sa poate duce chiar spre schimbarea regimului de executate in unul mai sever.

Atasat gasiti documentul cu pricina

Memoriu catre MJ

Activitate de laudat la Penitenciarul Giurgiu.Felicitari!

Un exemplu de urmat al Biroului Resurse Umane din cadrul Penitenciarului Giurgiu!O echipa care știe că mediul online este ceva de viitor și că lumea se informează din ce in ce mai mult de aici.Noul val de lucrători de penitenciare care întinerește sistemul sunt prezenți și în mediul online acolo unde se face și schimbul de experienta ca vrem sau nu sa recunoastem.Nu este nimic rau sau iesit din comun ci mai degraba benefic.Felicitari si mult succes in cariera definitivilor!

Primul "lot" de agenți operativi ajuns la definitivarea în funcție!Felicitări și succes în continuare!

Posted by Resurse Umane Penitenciarul Giurgiu on 16 Septembrie 2017

Servici usor,o campanie de aparare a drepturilor si intereselor angajatilor.

Un clip cat o mie de cuvinte,care reflecta realitatea in spatele careia multora le place sa se ascunda,sa stea izolati,singuri fara a cere ajutor.

Cere ceea ce ti se cuvine,nu mai accepta sa fii bataia de joc a altora.Spune stop abuzurilor si umilintei.