Lună: octombrie 2018

Ultraj la Penitenciarul Spital București Rahova

Un nou ultraj si 0 masuri din partea Ministerului Justitiei si ANP pentru a contracara astfel de acte de vitejie care de multe ori se transforma si intr-o forma de agresiune fizica asupra agentilor.
În data de 28.10.2018, în jurul orei 23:50, la camera, nemulţumit de faptul că a fost întrerupt semnalul TV conform programului zilnic, un deţinut a devenit agresiv verbal şi a început să aducă ameninţări agentului supraveghetor din cadrul secţiei.

Incidentul a fost filmat cu camera video.
Deţinutului i s-a întocmit raport de incident, a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi a fost sesizată Secţia 19 Poliţie.

Ultraj și distrugere la Penitenciarul Spital Mioveni


În data de 27.10.2018, în jurul orei 14:35, la curtea de plimbare, pe fondul afecţiunilor psihice, un deţinut a rupt plasa de la gardul curţii de plimbare, iar în jurul orei 14:40, a adus injurii şi ameninţări agentului supraveghetor, afirmând că o să-l lovească când intră la apel.

A fost prezentat la cabinetul medical, unde s-a constata că nu prezintă semne de violenţă, acesta devenind recalcitrant, lovind cu picioarele uşa cabinetului, desprinzând-o din perete.
Deţinutului i s-a întocmit raport de incident, decizie de imputare, urmează a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

ANP scoate noi posturi la concurs

Pe siteul Administratiei Nationale a Penitenciarelor la sectiunea Cariera, sunt scoase la concurs spre ocupare 123 de posturi de executie si 17 posturi de conducere (sursa externa).

  • Concurs de ocupare a 123 posturi de executie (ofiter + agent) din sectorul economico-administrativ, din unitatile penitenciare

Anunţul de concurs

  • Anexa 1 – Repartizarea posturilor pe unităţi penitenciare
  • Anexa 2 – Condiţii specifice, tematici, bibliografii şi probe de concurs
  • Anexa 3 – Unităţile organizatoare

  • Concurs de ocupare a 17 posturi de conducere din sectorul economico-administrativ, din unitatile penitenciare

Anunţul de concurs

  • Anexa 1 – Repartizarea posturilor pe unităţi penitenciare
  • Anexa 2 – Cerinţe specifice, bibliografii, tematici şi probe de concurs
  • Anexa 3 – Unităţile organizatoare

Agent lovit de un deținut la Penitenciarul Arad

ULTRAJ
În data de 22.10.2018, în jurul orei 16:45, cu ocazia scoaterii gunoiului menajer din camera de deținere, deținutul a solicitat agentului supraveghetor să-i permită ieșirea pe holul secției de deținere pentru a-și procura țigări.

Deoarece a fost refuzat, acesta a devenit agresiv, a forțat grilajul camerei de deținere, l-a lovit pe agent peste mâini și a încercat să-l taie în zona feței cu un ciob din sticlă pe care l-a scos din buzunarul pantalonilor.

Agentul împreună cu deținutul selecționat pentru activitatea de curăţenie din cadrul secţiei de deţinere, au reușit să blocheze ieșirea acestuia din cameră și să acționeze sistemul „man down”. La faţa locului au ajuns locţiitorul şefului de tură şi trei membri din compunerea Echipei Operative Speciale, care au somat deţinutul să înceteze actele de violenţă.

Deoarece, deţinutul nu s-a conformat dispoziţiilor primite a fost necesară folosirea forţei fizice, în acest scop folosindu-se tomfa din dotare. Ulterior, deţinutului i-au fost aplicate cătușele metalice pentru mâini în poziția „cu mâinile la spate”, pentru o perioadă de aproximativ 5 minute.

Acesta a fost prezentat la cabinetul medical al unităţii, unde s-a constatat că nu prezenta urme vizibile de violenţă. De asemenea, agentul supraveghetor a fost prezentat la cabinetul medical al unităţii, unde a fost diagnosticat cu „ traumatism mâna dreaptă, edem bază deget inelar fața internă, eritem fața externă,fără limitare funcțională evidentă”.
Deţinutului i-a fost întocmit raport de incident, a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

ULTRAJ ŞI FOLOSIREA MIJLOACELOR DE IMOBILIZARE

Penitenciarul Galaţi


În data de 21.10.2018, în jurul orei 15:20, pe holul secţiei cu ocazia însoţirii către camera un deţinut, s-a oprit în dreptul altei camere şi a cerut un pachet de ţigări de la deţinuţii din cameră.

În momentul când acesta a fost atenţionat de către agentul supraveghetor cu privire la modul de comportament pe timpul însoţirii şi la faptul că este interzis a lua legătura sau alte obiecte de la alte camere de deţinere, deţinutul a devenit agresiv în limbaj şi comportament, adresând injurii şi ameninţări supraveghetorului.

Totodată, deţinutul a încercat să-l lovească cu un pix pe agentul supraveghetor, moment în care a fost necesară imobilizarea deţinutului la sol şi aplicarea cătuşelor metalice pentru mâini în poziţia cu mâinile la spate pentru o perioadă de aproximativ 20 de minute.

Ulterior, deţinutul a fost prezentat la cabinetul medical al unităţii.
Deţinutului i-a fost întocmit raport de incident şi a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, urmând a fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Ultraj la Penitenciarul Deva


​În data de 20.10.2018, în jurul orei 16:15, o persoană vizitatoare, după ce a beneficiat de dreptul la vizită cu un deţinut, a revenit la intrarea în penitenciar și a început să lovească cu pumnii în ușa de acces, să adreseze injurii și amenințări cadrelor aflate în Postul de Control nr.1, fiind nemulţumit de faptul că nepotului său, i-au fost confiscați banii descoperiți în urma efectuării percheziției, cu ocazia intrării în penitenciar, pentru a beneficia de dreptul la vizită cu acelaşi deţinut.
​ A fost informată conducerea unității și urmează a fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva

Scandal cu uniformele decolorate in MAPN, la noi ANP-ul doarme

La noi administrația doarme și ignora sesizarile pe care le tot facem cu privire la proasta calitate a uniformelor de serviciu și continuă să le achiziționeze. Greu și cu achiziția greu și cu calitatea. Cineva nu își face treaba iar angajații au de suferit.

Noile uniforme ale militarilor români din Afganistan se decolorează ușor, se scămoșează repede și intră la apă. Armata a cheltuit milioane pe noul echipament, dar plângerile venite din partea militarilor s-au ţinut lanţ. MApN recunoaşte că sunt probleme şi dă explicaţii pentru neplăcuta situaţie creată.

în urma echipării militarilor cu noua ținută și în special după dislocarea primului contingent în teatrele de operații, în luna februarie 2018, au fost sesizate o serie de disfuncții legate de scămoșarea și decolorarea costumelor. Toate aceste probleme au fost colectate periodic prin intermediul chestionarelor de evaluare distribuite fiecărui militar. În plus, echipe ale ministerului s-au deplasat în Afganistan pentru evaluarea la fața locului.

  • în baza concluziilor rezultate, MApN a notificat firma producătoare cu privire la problemele semnalate, astfel încât acestea să fie rezolvate înainte de producția celui de-al doilea lot de ținute combat.

Distrugere si amenintari cu moartea la Penitenciarul Bacau

Se întâmplă iar la penitenciarul Bacău unde toată luna a fost plină de ultraje și unde recent un deținut a fost înjunghiat.

Nici o reacție din partea Ministrului Justiției sau Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru a înăspri sancțiunile pentru astfel de gesturi, poate doar „7 ani de ghinion”.

În data de 17.10.2018, în jurul orei 14:30, la camera fiind nemulţumit de faptul că nu i-a fost aprobată o vizită cu concubina, un deţinut a spart oglinda din grupul sanitar al camerei, iar cu un ciob a început să aducă ameninţări cu moartea la adresa directorului şi a personalului unităţii.

Deţinutul a fost extras din camera de deţinere şi condus la cabinetul medical, unde s-a constatat că nu prezenta urme de violenţă corporală. Ulterior, a fost luată măsura transferării deţinutului la Penitenciarul Iaşi, unitate care îl are în custodie şi de unde a fost tranzitat în scopul unor afaceri judiciare.

Deţinutului i-a fost întocmit raport de incident, decizie de imputare a bunului distrus şi a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Detinut injunghiat in autospeciala penitenciarului Bacau

Cu astfel de deținuți lucrează colegii noștri în fiecare zi. Din astfel de motive scriem despre ultraje și despre cat de grava este situația lor.

Penitenciarele au devenit un fel de pensiuni de odihna și nu mai sperie pe nimeni.

Incidentul este unul tragic însa gândul ne stă înspre colegul nostru care ar fi putut fi chiar el victima atacului.

Incident grav între doi deţinuţi, în Bacău. Un bărbat condamnat la închisoare pe viaţă l-a înjunghiat pe un alt deţinut în autospeciala cu care ambii se întorceau de la tribunal. Tânărul atacat e în stare gravă la spital.

Deţinuţii care erau aduşi de la instanţă erau păziţi, în maşină, de un angajat al Penitenciarului Bacău. Acesta n-a apucat să împiedice înfruntarea dintre ce doi puşcăriaşi. Se pare că victima ar fi chemat-o în vizită pe soţia agresorului, iar acesta s-a răzbunat acum.

Agresorul are 35 de ani şi este închis pe viaţă pentru omor. Victima lui are 33 de ani şi a ajuns după gratii pentru că a înşelat mai multe persoane prin metoda „accidentul”. Cu răni grave, cel lovit a intrat direct în operaţie, la Spitalul de Urgenţă. Acum e la Terapie Intensivă.

Evadare la Poarta Alba

Bărbatul ispăşea pedeapsa în regim deschis. După o oră de căutări a fost prins de angajaţii penitenciarului pe raza aceleiaşi localităţi.

Un tânăr de 27 de ani, condamnat la închisoare pentru infracţiunea de furt calificat , a evadat astăzi din Penitenciarul Poarta Albă pentru o oră.

Constantin Stelică executa o pedeapsă în regim deschis şi a părăsit zona zootehnică unde lucra. După o oră de căutări a fost prins de lucrătorii penitenciarului pe raza localităţii Poarta Albă.

Conform purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, subcomisar Gabriel Botezan, „deţinutul a fost capturat în jurul orei 14.30. A fugit în jurul orei 13.30. Nu a durat mai mult de o oră până la capturarea lui pe malul Canalului, pe raza localităţii Poarta Albă”.

Deţinutul avea o condamnare de 1 an pentru furt calificat. Urmează să se formeze o comisie în cadrul penitenciarului care va stabili sancţiunea în acest caz. Printre măsuri se poate decide schimbarea regimul detenţiei sau chiar majorarea numărului de zile de închisoare.

Tânărul, originar dintr-o comuni din judeţul Ialomiţa, nu şi-a motivat deocamdată gestul.

Sursa Adevărul.ro

Un gând șoptit de după ziduri și gratii

Adevarata viata dintre ziduri și gratii.
Intr-o seara citind unele articole pe internet, dupa o tura de zi ca si supraveghetoare pe o sectie cu 100+ de infractoare, mi-a atras atentia un articol al unei foste detinute, care se plangea de conditiile „precare” din puscarie.
Adevarul este de fapt cu totul altul doar că nu aduce senzațional in media.

Clasele sociale cele mai des intalnite in puscarie sunt: jupan, smecher, impresie si nepot.
Toti detinutii au cate 3 povesti:
-una pentru instanta in care ei sunt nevinovati;
-una pentru camera de detinere in care ei se cred un fel de Robin Hood;
-si povestea adevărată pe care numai ei o stiu.
Pentru multi dintre detinuti conditiile din puscarie sunt mult mai bune decat cele pe care le aveau acasa, au toaleta in camera, dusuri cu apa calda, 3 mese pe zi, asistenta medicala, etc…

Cand ajung in puscarie foarte multi detinuti merg pentru prima oara la doctor sa isi rezolve vechile probleme de sanatate…”AVETI DENTIST”?,”Atunci merg si la dentist”!

Detinutii sunt alfabetizati,participa la activitati educative, la diverse cursuri pentru a le face sederea cat mai placuta, pe când un supraveghetor executa serviciul pe o sectie unde sunt cazati cel putin 100 de detinuti care au diverse doliante, unde mai adaugam și celelalte activitati de zi cu zi care sunt obligatorii, ma refer aici la scoaterea lor la plimbare, sau la numeroasele drepturi ale detinutilor care negreșit trebuie acordate.

In timp ce ne preocupa atat de mult soarta detinutilor, in timp ce camerele de detinere sunt dotate cu televizoare, paturi, saltele noi si noptiere, un supraveghetor trebuie sa le faca fata, sa fie permanent in garda pentru că na…agresiunile la adresa personalului au crescut, iar învechitul raportul de incident nu mai sperie pe nimeni,de multe ori ti se si spune: „sa iti iau raportul in p….a, nu ai ce sa imi faci tu mie”.

Cine are mai multe drepturi?

Cu siguranță nu noi angajații, nici victimele și în nici un caz societatea civilă care achită factura finala!

Un gând primit pe emailul site-ului de la un camarad! Respect!

Așteptăm și altele la office@penitenciarul.ro