Aparatul bugetar din România numără 1,4 milioane de angajați, împărțiți în două tabere. De o parte sunt amantele, verii, nepoții și lipitorii de afișe pe care partidele îi răspândesc prin instituții ca să-și mulțumească armata din teritoriu. Iar de cealaltă parte sunt funcționarii care duc greul și rămân pe poziții indiferent cine vine sau pleacă de la putere.

Cu toții sunt parte a unui sistem apatic și lipsit de eficiență, în care principala preocupare e să țină de locul acela călduț, cu salariu indexat în fiecare an, cu sporuri și cu weekend-uri prelungite.

Doar că uneori se întâmplă să te lovească un fel de revelație: îți moare tatăl în spital de la nosocomiale, îți vezi copilul crescând și te temi că în curând o să-ți pună întrebări, rămâi blocat pe drumuri înguste, gândindu-te la autostrada pe care ministerul în care lucrezi ar fi trebuit să o construiască. Și începi să te întrebi dacă mai vrei să faci parte din asta?