30 de ani condamnare din 225 primiti, pentru escrocul Ovidiu Rusu!

Escrocul Ovidiu Rusu a strâns condamnări care însumează 225 de ani de închisoare, însă pedepsele i-au fost contopite, el primind o condamnare de 30 de ani de închisoare. In luna martie, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe rădăuţeanul Ovidiu Rusu la 10 ani de închisoare pentru infracţiunea de tăinuire, după ce i-au fost contopite mai multe pedepse, la care judecătorii suceveni au adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 225 de ani, 272 de luni şi 1.395 de zile de închisoare, respectiv 93 de ani, 10 luni şi 5 zile

Deşi a absolvit doar patru clase, Ovidiu Rusu a reuşit să păcălească zeci de oameni dându-se drept procuror sau judecător şi obţinând de la victime sume foarte mari de bani. El se lăuda în urmă cu câţiva ani că ar fi strâns o avere de peste 700.000 de euro.

Judecătorii motivează aplicarea pedepsei de 30 de ani de închisoare prin faptul că individul, deşi este închis de mai mulţi ani, a continuat să comită tot felul de infracţiuni, fără ca perioada petrecută după gratii să-l reabiliteze în vreun fel.

„La încadrarea juridică a faptei instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că infracţiunea ce face obiectul cauzei a fost comisă de inculpat în stare de recidivă postexecutorie, acesta săvârşind cu intenţie fapta prezentă după executarea (sau considerarea ca executată) a pedepsei de 4 ani închisoare”, au arătat judecătorii de la Curtea de Apel Suceava.

În luna martie a acestui an, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe inculpatul Ovidiu Rusu la 10 ani de închisoare pentru infracţiunea de tăinuire, după ce i-au fost contopite mai multe pedepse, la care judecătorii suceveni au adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite de 225 de ani, 272 de luni şi 1.395 de zile de închisoare, respectiv 93 de ani, 10 luni şi 5 zile de închisoare.

Magistraţii suceveni au dispus ca Ovidiu Rusu să execute în final o pedeapsă de 30 de ani de închisoare. Decizia instanţei sucevene este definitivă.

Author: Adrian Abalasei