Agent al penitenciarului Oradea,găsit mort.

Un agent al Penitenciarului Oradea, în vârstă de 46 de ani, a fost găsit mort, sâmbătă dimineaţă, în piscina unui hotel din municipiu unde participase la un dineu, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor declanşând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX

Victima a fost găsită în piscina unui hotel din Oradea, unde aceasta se afla împreună cu un grup de colegi. A fost un accident nefericit. Continuă cercetările pentru a se stabili circumstanţele în care s-a produs decesul”, a spus Cotrău.

Purtătorul de cuvânt al Peniteciarului Oradea, Adina Bîrda, a declarat, la rândul său, că victima avea 46 de ani, era magazioner în cadrul penitenciarului şi avea gradul de agent şef principal.