Amnistie si gratiere in toiul iernii?

În sezonul rece e o nebunie să dai grațiere. Între 60 și 80% din cei care ar părăsi penitenciarele s-ar întoarce în cel mai scurt timp în acel loc unde au casă și masă în mod gratuit. Și întoarcerea asta nu s-ar face în baza unei cereri, știm bine…
Orice cetățean cu capul pe umeri s-ar opune unei politici publice dezastruoase care ar pune în pericol cetățenii.

Iar eu, ca cetățean, mă încadrez în cei 91% de români care acum o săptămână au spus NU unei inițiative în acest sens.
Evident, dacă o altfel de lege va apărea, ca magistrat o voi pune în aplicare în secunda doi fără nicio obiecțiune.

Așa cum am făcut cu legea recursului compensatoriu, când am pus în libertate violatori, criminali, tâlhari, hoți mai repede decât au stabilit judecătorii ce i-au condamnat, numai pentru că niște politicieni au vrut asta, fără nicio consultare, fără niciun studiu de impact, fără niciun plan de reintegrare a lor socială.

Le-au dat drumul pe stradă, pur și simplu, unora rămași fără familii, fără case, fără locuri de muncă. Iar acum, la un an după, sunt înapoi aproape toți. Și cu ce preț….
Profesia mea de judecător nu îmi obturează însă ocupația de cetățean. Am jurat să apăr drepturile și libertățile oamenilor, nu să îi pun în pericol și să deservesc fărădelegii – scrie Judecatorul Cristi Danilet pe pagina sa de facebook.