Cum se compenseaza orele suplimentare de la 1 aprilie si efectele Legii nr. 79/2018.

Polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și alte câteva categorii de personal pot fi recompensate bănesc, de la 1 aprilie, pentru orele peste program. Legea care le oferă acest drept este dezvoltată acum set de norme adoptat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și care tocmai a apărut în Monitorul Oficial. Regulile stabilesc că banii se pot da doar dacă nu se pot oferi ore libere plătite, doar dacă superiorul a dat un ordin scris și dacă angajatul nu e recompensat altfel pentru orele respective (adică nu beneficiază de alte tipuri de compensații legale). Banii în plus la salariu nu se acordă însă în aceeași lună.

Anul trecut s-a stabilit ca, în anul 2018, munca suplimentară să nu poată fi recompensată la bugetari decât cu timp liber corespunzător, iar nu prin bani. Pentru polițiști și alte câteva categorii de personal din domeniul ordinii și siguranței publice, acest lucru s-a schimbat de la 1 aprilie, pentru că parlamentarii au stabilit un regim preferențial, prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017.

Legea prevede ca pentru munca suplimentară făcută de unele categorii de personal din MAI (detaliate mai jos) să se acorde o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcțieproporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.

Iată, mai exact, care sunt beneficiarii acestei legi, potrivit actului normativ: “personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător”.

Azi au fost publicate și regulile privind acordarea banilor respectivi: Ordinului MAI nr. 40/2018 privind condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special, precum şi activităţile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 378 din 3 martie 2018 și se aplică deja.

În primul rând, se prevede care sunt activitățile deosebite pentru care se face muncă peste program cu acordarea de bani în plus la salariu. Mai exact, e vorba de cele care ori au un grad ridicat de risc pentru polițist, ori sunt complexe și dificile, ori presupun o intervenție specializată, în funcție de urgență/gravitate, ori e vorba de situații de catastrofă, calamitate, tulburări de amploare ale ordinii și siguranței publice. E obligatoriu însă ca acestea să aibă caracter operativ/neprevăzut, scrie în ordin.

În al doilea rând, munca peste program se face numai pentru că șeful ierarhic a dispus astaîn scris, fără să se depășească 180 de ore anual (excepțional, se poate ajunge la 360 de ore anual). Desigur, scrie în ordin, va putea fi și un ordin verbal în primă fază (la situațiile de urgență, de pildă), dar va trebui dublat ulterior de ceva scris.

Se pot da bani doar dacă nu s-au putut da libere plătite

Pentru ca munca suplimentară să se traducă prin bani în plus la salariu, polițistul care cere recompensarea trebuie să se asigure că sunt îndeplinite toate aceste condiții:

  • există ordinul/dispoziția scrisă de la șeful său ierarhic;
  • să nu beneficieze de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensații etc., ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară;
  • compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea muncii;
  • se asigură încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinație.

“Timpul liber corespunzător se acordă pentru munca suplimentară prestată şi presupune că pentru numărul de ore lucrate peste timpul normal de lucru se acordă acelaşi număr de ore libere plătite. În cazul în care orele lucrate peste timpul normal de lucru au fost compensate prin ore libere plătite în termenul prevăzut (…), majorarea nu se mai plătește”scrie în ordinul MAI.

Prin urmare, se pot da bani în plus la salariu doar dacă nu s-au putut oferi, în următoarele 60 de zile de la prestarea acelor ore suplimentare, ore libere plătite. Cu alte cuvinte, pentru cinci ore peste program ar trebui să se dea cinci ore libere, în maximum două luni. Dacă nu e posibil, atunci se dau banii în plus la salariu, pe care polițiștii îi vor încasa abia în luna următoare expirării termenului de 60 de zile.

Cu alte cuvinte, banii nu se dau în aceeași lună când s-a muncit peste program, dar nici în luna următoare. Desigur, majorarea se va oferi proporțional cu timpul efectiv prestat peste program.

Sursa Avocatnet.ro