De ce infractor in puscarie?De ce nu?

Iarăşi se cloceşte ceva sămânţă de scandal. Una cu iz de paravan mediatic dar, dacă aberaţiile lui Tudorel Toader vor deveni realitate, se poate constata că e vorba şi de ceva dedicaţii.
Ministrul Justiţiei a reuşit să scandalizeze pe toată lumea – mai puţin pe cei interesaţi – cu propunerea lui de a plăti compensaţii băneşti deţinuţilor care au stat în spatele gratiilor în perioada 2012-2017 şi care nu au beneficiat de efectele recursului compensatoriu.

Cică de la CEDO au trasat nişte direcţii în privinţa asta şi statul român trebuie să se supună – se ştie că statul român e cât se poate de sensibil la recomandările europene. Are ceva statul cu MCV-ul (te întrebi de ce sunt aleşii aşa de porniţi împotriva unui Logan – o glumă ce circulă pe internet) şi cu alte câteva chestii care-i deranjează pe oamenii politici, dar în rest…

Dacă e recomandare europeană nu comentăm, trecem la fapte.
Declaraţiile lui Toader au fost demontate taman de către angajaţii penitenciarelor care îl acuză că „denaturează adevărul” cu privire la recomandarea CEDO şi susţin că amenda de 80 de milioane de euro este falsă. Şi îl acuză, pe drept cuvânt, că e mai preocupat de soarta infractorilor decât de cea a victimelor.

Nu poţi să nu te revolţi când vezi ce aberaţii are în cap individul care păstoreşte Justiţia. Nu de capul lui, fireşte, pentru că nu mai crede nimeni asta dar cât timp ocupă un post important în guvern şi a dat din gură, vina îi aparţine în măsură cel puţin egală cu a celui care-l mânuieşte din sfori. Dacă nu ar avea marionete la dispoziţie, păpuşarul şef ar fi nevoit să închidă teatrul de păpuşi şi să-şi caute de lucru într-un alt domeniu.

Viaţa în spatele gratiilor nu e deloc veselă, foarte adevărat. Dar nu doar deţinuţii suferă în această ţară, domnule Toader. Cei care au ajuns în spatele gratiilor sunt, cu puţine excepţii, vinovaţi – să nu-i ignorăm pe cei care au făcut ani de puşcărie pentru a acoperi mânăriile puternicilor zilei. Au făcut ceva rău şi sistemul judiciar a considerat că trebuie să plătească cu libertatea. E vina statului că nu a reuşit să le asigure condiţii omeneşti în penitenciare dar până la a le oferi despăgubiri în cuantum de până la 12.000 de euro este cale lungă. N-ar fi mai normal ca de despăgubiri să aibă parte în primul rând victimele? De cele mai multe ori instanţa dictează ceva despăguburi pentru victimele infractorilor dar câte dintre acestea îşi primesc banii? Statul nu prea e interesat de astfel de drame.

De ce nu se pune problema să se plătească despăgubiri şi pentru alte categorii socio-profesionale? Au dreptate angajaţii penitenciarelor când cer şi ei despăgubiri; păi ei lucrează în condiţii mai bune decât deţinuţii? De ce să nu se dea compensaţii băneşti şi medicilor care operează în condiţii ce te ajută să călătoreşti în trecut cu cel puţin o sută de ani? Profesorii care au ajuns bătaia de joc a elevilor şi îşi susţin activitatea în săli abia dezmorţite iarna ori în care tavanul stă să cadă nu au dreptul la despăgubiri? Măturătorii care degeră încercând să îndepărteze dovada lipsei de civilizaţie a semenilor nu au şi ei drepturi? Nu-i mai amintesc pe politicieni; ei oricum şi-au tras despăgubiri preventive.

Cei care au suferit în temniţele comuniste pentru vina de a-şi fi iubit ţara se judecă de ani de zile cu statul pentru despăgubiri. Statul – ţara care nu se vrea defăimată – tergiversează procesele din motive evidente; timpul reduce numărul potenţialilor beneficiari. Un proiect de lege de prin 2011 ce prevedea o despăgubire de 300 euro pentru ziua de detenţie în cazul deţinuţilor politici – cu un prag maxim de 400.000 de euro – a rămas un vis frumos. O amăgire menită să lungească procesele pentru despăgubiri, ştiut fiind faptul că mulţi dintre cei afectaţi s-ar fi mulţumit cu mai puţin decât prevedea plafonul maximal la care s-ar fi încadrat fără probleme având în vedere anii pierduţi în temniţele comuniste.

Niciun cuvânt despre victimele erorilor judiciare. Acestea sunt trimise să-şi caute dreptatea la CEDO. Şi cum este ştiut că un proces la un asemenea nivel nu este la îndemâna oricui e lesne de înţeles că statul e cel care are de câştigat.
Pe zi ce trece ni se demonstrează că în România e de preferat să fii infractor nu victimă. Nu mai merită să plăteşti impozite şi taxe – vedem ce se alege de ele. Drepturile victimelor sunt batjocorite, în timp ce pentru infractori se găseşte tot timpul compasiune. Asta e România, oameni buni. Mă tem că nu mai putem schimba nimic…

Sursa – Ciprian MITOCEANU – scriitor

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

 

Author: Adrian Abalasei