Director nou la Penitenciarul Codlea

Penitenciarul Codlea va avea un nou director, dar interimar, pentru a-l înlocui din funcție pe subcomisarul de penitenciare Cristinel-Vasile Timofte, a cărui detașare va expira mâine, 15 decembrie – conform MyTex.ro

Postul de manager al unității va fi ocupat, începând din 16 decembrie, de actualul director adjunct, comisarul de penitenciare Felix-Alexandru Fabry, până la organizarea concursului pentru ocuparea postului de director.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Codlea, inspector de penitenciare Liviu Marian Matache, Administrația Națională a Penitenciarelor nu a informat unitatea cu privire la perioada în care va avea loc următoarea etapă a concursului.

Cât privește concursul pentru ocuparea postului, la acesta sunt înscriși atât actualul director al Penitenciarului Codlea (subcomisarul de penitenciare Cristinel-Vasile Timofte), cât și cel care va asigura interimatul (comisarul de penitenciare Felix-Alexandru Fabry). Cei doi au trecut de etapa testării psihologice, dar nu se cunosc detalii despre când va avea loc concursul efectiv.