Generatia pierduta a politistilor de penitenciare romani.(Sagetile K’meliei)

Astazi e despre personalul medical.

 

Un articol scris de colega noastra K’melia(Sagetile K’meliei) si care prezinta adevarul din penitenciare vazut si din alt compartiment.

 

Generatia pierduta a politistilor de penitenciare romani

 

 

                  Azi noapte am fost de serviciu, tura a inceput cu un eveniment ingrijorator desi nu as putea afirma si surprinzator. In jurul orei 19 a venit la cabinet Lenuta U., colega de la dispecerat, pentru ca i s-a facut brusc rau, cand i-a luat Norica tensiunea aceasta avea 200/120 mm Hg., ameteli si senzatie de greata la ridicarea de la orizontala, dificultati de concentrare si in articularea cuvintelor.Norica a decis sa ii administreze un Furosemid i.v. si sa o supraveghem la cabinetul medical sa ii vedem evolutia.Cand a ajuns Florin la cabinet Norica si Lenuta erau in cabinetul unu, a intrebat ce se intampla si la aflarea situatiei s-a isterizat acuzand-o pe Norica ca ia decizii ale caror consecinte se pun in carca altora pentru ca  ea pleaca acasa si noi ramanem in serviciu.Am incercat sa ii arat lui Florin ca oricum nu puteam sa o trimitem acasa pe Lenuta avand in vedere ca ca a venit cu masina la serviciu si nu este in conditia de a sofa.Am retinut-o la cabinetul medical sub supraveghere, dupa ce s-a dus la toaleta a ametit brusc si a a vut senzatia ca nu mai primeste aer, cand Florin i-a masurat tensiunea avea 240 mm Hg. Am sunat la 112 intre timp venise la cabinetul medical si seful de tura, el a vorbit cu dispecera de la 112. Cu totii am avut senzatia ca echipajul de ambulanta a ajuns intr-un timp mai lung decat atunci cand au fost solicitati pentru un detinut.Seful de tura chiar i-a spus medicului ca data viitoare cand vom mai suna la serviciul 112 vom spune ca este vorba de un detinut chiar daca este vorba de un coleg…Sincer nu pot  sa afirm cu certitudine ca aceasta senzatie a noastra are o baza reala dar sunt convinsa ca reactia  noastra a tuturor se datoreaza epuizarii cronice, stresului cronic, a demoralizarii tot cronica a noastra a tuturor celor care lucram in acest sistem. Desi suntem in a doua jumatate a anului nici eu si nici Florin nu am avut nici o zi de concediu de odihna, eu nu am reusit sa scad orele suplimentare nerecuperate sub 100 de ore in conditiile in care am intrat in anul 2017 cu 131 de ore suplimentare nerecuperate…In 2016 am avut la 1 ianuarie 30 de ore suplimentare nerecuperate iar la 31 decembrie 2016 erau 131 de ore suplimentare nerecuperate, asta a insemnat concret pentru mine valul de pensionari din 2016.
                     La noi in unitate nu am cunostinta ca vreodata conducerea unitatii sa sesizeze organele de urmarire penala pentru ultraj desi au existat mai multe situatii in care angajati au fost loviti, bruscati, amenintati de detinuti cu cioburi sau lame in mana.
                     Pentru ca in martie anul acesta am pierdut un coleg care nu implinise varsta de 49 de ani, in iunie un angajat a propus conducerii unitatii ca de 29 iunie sa se faca un Te Deum in cinstea colegilor care au murit in activitate fiind, sa se amenajeze in curtea sectorului administrativ un panou, un monument ceva care sa aminteasca de ei si la inaugurare si Te Deum sa invitam familiile fostilor colegi.Raspunsul a fost unul negativ dar fara nici o motivatie a acestuia. Pensionarii care vin la unitate cu orice problema sunt tinuti afara in fata unitatii impreuna cu cei care vin in vizita la detinuti, colaboratori sau candidati pentru posturi scoase la concurs, nu li se permite accesul intr-o sala de asteptare, nici un semn care sa le arate ca se bucura de  consideratia conducerii dupa ce au dedicat acestei unitati si acestui sistem 15, 20, 25 sau chiar 30 de ani din viata lor.
                      “…o cultura a supunerii si violentei comuniste a creat reflexe de supunere, un habitus al izolarii si protestului mut, care  ne face poate sa nu fim capabili sa giram conflictele de idei. Orice dezbatere se personalizeaza excesiv, raspunsurile devin emotionale, problemele unei posibile polemici se trateaza ca fapte de viata si de moarte. Ne este frica de  micile crize pe care le presupune dialogul, de micile rupturi care sunt generate de trecerea de la unanimitate la segregare ideatica.” (Vasile Sebastian Dancu-Politically INcorect.Scenarii pentru o Romanie posibila; pg.287-288)
                        Cultura  supunerii, acel habitus al izolarii si protestului mut evidentiat de Vasile Sebastian Dancu este prezent in sistemul nostru DOAR in randul personalului. Sistemul in esenta  a pierdut demult abilitatea de a comunica si rezultatul a facut ca detinutii sa castige tot mai mult tupeu, tot mai mult curaj in a amenita si a hartui personalul iar faptul ca conducerea unitatilor nu ia masuri promte si eficiente de coercitie este vazut de ei, de detinuti ca o forma de incurajare. Detinutii labili psihic pun presiune pe personal prin automutilari, tentative de suicid sau refuzuri de hrana protestatare pentru revendicari in afara legislatiei si procedurilor sau pentru raspunsuri instant la solicitarile lor. Detinutii cu un psihic puternic, cu statut de VIP in randul colegilor de detentie ameninta direct cu plangeri, sesizari si chiar cu actiuni in instanta  nu de putine ori si de cele mai multe ori aceste amenintari sunt puse in aplicare. Orice raspuns negativ ii intarata si mai mult si orice masura pentru limitarea contactului dintre  reclamant si reclamat este interpretat de detinuti ca un succes ” pe asta l-am aranjat”. Conducerile penitenciarelor si ANP-ul, chiar si MJ-ul nu reusesc sa dea angajatilor certitudinea ca sunt protejati, ca sunt ajutati, ca sunt intelesi din contra cei care muncim direct cu detinutii si deci cei mai expusi hartuirii de catre acestia avem senzatia ca nu suntem deloc protejati si ajutati ci suntem sacrificati in fata comoditatii si confortului conducerii fara sa realizeze acestia ca astfel de fapt ii incurajeaza pe detinuti. Daca in urma cu cativa ani plangerile in instanta erau unele usoare faptul ca impotriva celor care au facut plangeri mincinoase nu s-au luat nici un fel de masuri coercitive ei s-au simtit incurajati si acum fac plangeri din genul “omor din culpa” sau “tentativa de omor” si uneori un procuror dornic de a face cariera rapid sau imbatat de puterea pe care functia o da admite aceste plangeri si se comporta cu noi fix in aceeasi maniera in care se comporta cu  acuzatii care sunt sau vor fi clientii nostri. In asemenea situatii raspunsul din partea conducerii si a juristilor este unul politicianist in limbajul de lemn al legilor fara nimic concret si realmente de ajutor.
                      O constiinta impacata si pace in suflet va doresc tuturor.
                                                                                                    K’melia

Author: Adrian Abalasei