Proiectul de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, adoptat de Parlament.

Miercuri, 25 aprilie 2018, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate,potrivit căruia judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune prin hotărâre una dintre măsurile alternative pentru persoanele condamnate la o pedeapsa de pana la 5 ani, care au efectuat fracţia de 1/5 necesara pentru luarea in discuţie a regimului de detentie.

Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse prin hotărâre de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenție cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar.

Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt:
a) măsura de executare la domiciliu a pedepsei privative de libertate;
b) masura de executare fractionata a pedepsei privative de libertate: in timpul saptamanii la domiciliu si in zilele de sambata si duminica într-un centru de detenţie special înfiinţat pentru această măsură sau în penitenciar;
c) masura de executare a pedepsei privative de libertate în regim mixt la domiciliu, cu prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii, în echivalent.

Masurile alternative nu pot fi dispuse in cazul detinutilor care au savarsit abateri disciplinare.

Măsurile alternative nu se aplică pentru condamnările privative de libertate:

  • pentru săvârșirea de către condamnat a unei infracțiuni cu violență sau profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei,
  • pentru infracţiuni de corupţie prevăzute la art. 289-291 din Codul penal
  • persoanelor aflate in stare de recidiva.

Măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate a executării la domiciliu constă în executarea la domiciliu a pedepsei privative de libertate cu supraveghere din partea unor lucrători anume desemnați de
către Ministerul Afacerilor Interne, cu sau fara brăţară electronică.

Măsura alternativă de executare fracţionată a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei numai în zilele de sâmbătă şi duminică, într-un centru de detenţie special înfiinţat pentru această măsură sau în penitenciar.

Măsura alternativă de executare în regim mixt a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei la domiciliu cu prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii, în echivalent.

Sursa legal-land.ro