Tag Archive : anp penitenciar

Minciuna are picioare scurte și mai și minte

Cu toate că România s-a angajat în 2017 după condamnarea CEDO, să urmeze un plan de măsuri pe urmatorii sapte ani (2018-2024), ce va moderniza 1351 de locuri de cazare în penitenciare și va construi 8095 de locuri noi, nimic nu s-a intamplat.

Colegii noștri muncesc în aceleași condiții în care sunt cazați deținuții, de multe ori chiar mult mai improprii.

În 2019, al doilea an din cei șapte, ne aflăm în fața unor cifre care arată că Guvernul a făcut: 70 de locuri noi de detenție, a modernizat 282 de locuri existente și a făcut 0 demersuri pentru construirea celor două penitenciare noi promise.

Asta înseamnă că nu s-a făcut absolut nimic! Am avut un ministru mincinos care a făcut doar jocurile personale și ale partidului din care face parte. Nici pe mustăcios nu a fost în stare să-l scape.

Ne aflăm la un pas de rectificarea bugetară care ar mai rezolva din lipsuri, însă să nu ne îmbătăm cu apa rece, pentru că suntem în urma cu respectarea și aplicarea drepturilor salariale și a condițiilor de muncă.

PS. O lupta este pierdută din clipa în care renunți să să o incepi! Mai multa implicare din partea colegilor nu ar strica.

Doar uniti suntem puternici!

Agent ultragiat la Penitenciarul Rahova

Bineinteles ca n-au incetat ultrajele la adresa colegilor. Nici nu or sa dispara prea curand daca nu se implica si Ministerul Justitiei, doar ca mai dureaza. Stim stim, sunteti aglomerati tare cu demisia lui Toader acum si nu stiti incotro sa fugiti. Da da si la noi este aglomerat.

În data de 18.04.2018, cu ocazia scoaterii din camera de deţinere a deţinuţilor pentru efectuarea de cumpărături la magazinul unităţii, un detinut arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, a început să aducă injurii şi ameninţări agentului supraveghetor, totodată, a forţat ieşirea din cameră împingând şi lovind agentul în zona abdominală, pe motiv că vrea să fie prezentat la magazinul unităţii. Bineinteles ca bani pe card pentru a efectua cumparaturi nu avea, dar altfel nu ar mai fi putut face spectocol pentru a impresiona probabil pe ceilalti „locatari” de pe sectia de detinere.

Deţinutului i-a fost întocmit raport de incident, a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi sesizată Secţia 19 Poliţie. 

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor este o organizatie non-profit finantata din cotizatii si donatii, si depinde de tine pentru a putea apara si promova drepturile si interesele profesionale ale angajatilor din penitenciare. Alege sa sustii un sindicalism activ si independent!

Doneaza online prin PayPal

Doneaza prin Transfer Bancar Cont lei | UniCredit Bank RO92BACX0000000956980000

Ziua și ultrajul in penitenciare.


S-a întâmplat la Penitenciarul Brăila în data de 27.02.2019.

Aflat la camera, deținutul a refuzat să se conformeze dispoziţiei de a se muta la altă cameră de deţinere, a devenit agresiv fizic şi verbal şi l-a lovit peste mână pe agentul supraveghetor, rupându-i cureaua de la ceas.

Cei doi au fost prezentaţi la cabinetul medical al unităţii, unde s-a constatat că nu prezentau urme de violenţă.

Despre eveniment a fost informat judecătorul de supraveghere și sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

Aplicații informatice învechite si neactualizate de ANP

Administrația Națională a Penitenciarelor nu pune deloc accent pe aplicațiile informatice cu ajutorul cărora lucrătorii din penitenciare ar trebui să își desfășoare activitatea într-un mod cât mai eficient.
Întotdeauna un program informatic dedicat, a constituit obiectul unei aplicări conform scopului pentru care a fost creat și nu pentru a îngreuna sau a face treaba cu jumătate de măsură.

Programele sunt incomplet construite și nu fac altceva decât să îngreuneze activitatea personalului care lucreaza cu ele.
Serviciul Evidența și Organizarea Muncii, Serviciu Financiar dar și celelalte compartimente care lucrează pe aceste aplicații informatice, au semnalat de nenumărate ori aceasta problema cu care se confruntă, însă nici o rezolvare.

Amintim aici și erorile aplicatiilor de pontaj si salarizare, semnalate în nenumărate adrese de catre Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, erori care raman inca nerezolvate iar ANP refuza sa le rezolve.

In practica, un document generat, necesita adăugări, tăieturi, calcule manuale, ceea ce înseamnă și mai mult timp pierdut, timp inexistent de cele mai multe ori, generând astfel efectuarea de ore suplimentare sau greșeli în calculul salarizării personalului.

Trăim în epoca tehnologiei și asta ne ocupa tot timpul!