Tarie de caracter si curaj.Angajat al Penitenciarului Timisoara salveaza o batrana din mana hotilor!

În urmă cu câteva zile, o femeie în vârstă de 60 de ani, din Timișoara, a fost deposedată, în timp ce mergea pe stradă, de un lanț pe care îl purta la gât.

Incidentul a avut loc în zona Dacia, autorul fiind un tânăr de 20 de ani, relateaza renasterea.ro.

Întâmplarea a făcut ca, în acel moment, în zonă să se afle un cetățean care a fost martor la evenimentul nedorit.

Acesta nu a stat pe gânduri și a acționat prompt, imobilizându-l pe făptaș până la sosirea organelor de poliție.

Felicitari colegului nostru pentru curajul de care a dat dovada!

Mai multe detalii aici.