Video | Proteste la Penitenciarele Bacău, Târgu Ocna,Târgu Jiu si Iasi

Angajatii Penitenciarelor au protestat astazi 19.09.2018 in fata institutiilor, continuand astfel calendarul de proteste la nivel national stabilit impreuna cu Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, cu punctul culminant in data de 3 octombrie la Bucuresti in fata Ministerului Justitiei. Protestatarii au cerut pe langa condiţii de lucru mai bune, plata integrală a orelor suplimentare, respectarea drepturilor stipulate prin lege si demisia ministrului justitiei Tudorel Toader dar si a sefului ANP Marian Dobrică, pentru incompetenta si respectiv numirea ilegala in functie.
De asemenea s-a cerut si trecerea pe grila de salarizare din 2022 incepand cu octombrie 2018 pentru a se inlatura discriminarile din sectorul bugetar.

“Problemele sunt sistemice, sunt mari şi nerezolvate. Ne dorim să mergem şi noi pe noua grilă de salarizare, deşi sănătatea este trecută, învăţământul este trecut… Nu a motivat nimeni de ce noi nu suntem trecuţi acolo şi trebuie să aşteptăm până în 2022. Bănuiesc că noi, fiind oameni ai legii şi sub jugul autorităţii, suntem consideraţi cei mai docili.Ne mai dorim eliminarea discrepanţelor la pensionare. Cei care se pensionează după 15 septembrie 2017 pierd aproximativ 30% din pensia obţinută de colegii care au ieşit la pensie înainte de 2018. Există şi acea împuternicire ilegală a directorului general al ANP”, a declarat, astazi, pentru Penitenciarul.ro, Marcel Voicu, Vicepresedinte FSANP.

“La rândul său, liderul Sindicatului Sanjust din cadrul Spitalului-Penitenciar Târgu Ocna Ovidiu Mirică, declara ca domnul ministru Tudorel Toader a ieşit recent şi a spus că noi solicităm 250% plata unor ore, ceea ce este greşit. Nu e adevărat. Am solicitat sporul pe ore suplimentare, de 75%, şi cel de 100% pentru zilele de sâmbătă şi duminică. Mai mult, în 2018 nu s-a făcut nicio angajare. Un om nu poate sta în două foişoare, de exemplu, nu poţi să îl tai în două!Prin Legea salarizării au dispărut precizările cu privire la condiţiile de muncă. Noi lucrăm cu bolnavi cu specific de TBC şi HIV, dar noua lege nu ia în calcul acest aspect. Cel care stă în aparatul central, la Bucureşti, şi care nu lucrează cu deţinutul ia un spor de 30%, spor pe care îl ia şi cel care lucrează cu deţinuţii bolnavi de HIV sau TBC. Nu mi se pare corect să fie o salarizare egală, dar munca diferită”

“Pe noi, cei din sindicatul penitenciarului de la Iaşi, ne deranjează că cei din conducerea Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a Penitenciarului Iaşi pun egal între angajat şi deţinuţi. Cum colegii mei care asigură paza penitenciarului tot aşa şi deţinuţii sunt folosiţi în posturile de pază. Un lucru total incorect. Legea spune foarte clar: paza penitenciarului se asigură cu personal specializat şi instruit în acelaşi scop. Care este specializarea deţinuţilor care sunt folosiţi în posturile de pază?”, a declarat liderul Sindicatului din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, Dan Şcarlii.

In perioada 25 septembrie – 03 octombrie 2018 urmeaza noi proteste in strada ale angajatilor din penitenciare*, calendarul fiind urmatorul:

  • 25 septembrie 2018 – Penitenciarul Mioveni (ora 10.00), Penitenciarul Oradea (ora 10.00), Penitenciarul Ploiesti (ora 09.00)
  • 26 septembrie 2018 – Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin (ora 10.00)
  • 27 septembrie 2018 – Penitenciarul Giurgiu (ora 10.00), Penitenciarul Pelendava – Craiova  (ora 10.00), Penitenciarul Slobozia (ora 09.00), Penitenciarul Galati (ora 09.00)
  • 3 octombrie 2018 – Ministerul Justitiei (ora 12.00)

Penitenciarul Bacau

 

Penitenciarul Targu Ocna

Penitenciarul Targu Jiu

Penitenciarul Iasi